Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horoscop, luni, 2 iulie 2018
WhatsApp

Horoscop 2 iulie 2018 BERBEC

Dacă îţi agăţi toate speranţele de un singur cârlig şi acesta nu se dovedeşte a fi cel mai potrivit pentru nevoile tale, ai putea aluneca spre depresie, dar nu! Ştii vorba aceea: nu juca tot pe o carte, nu-ţi pune toată ouăle într-un singur coş, deci nu investi toată energia într-un singur scop, când există mii de variante posibile în jurul tău care merită valorificate.

Priveşte pe cât de multe căi ai putea evolua, deci nu te crampona de una singură. Ai putea fi decepţionat când vei vedea că acel unic scop nu este posibil, în timp ce alte câteva zeci au trecut pe lângă tine fără să le valorifici.

Fii deci deschis la alternative, la opţiuni, la schimbări rapide de macaz pe parcurs, savurând acel belşug de idei şi de soluţii care ţi se revarsă în cale!

Horoscop 2 iulie 2018 TAUR

Cel mai bun scut protector e inima, pentru că de acolo îţi parvin avertismentele cele mai eficiente. Vei simţi imediat dacă cineva umblă cu cioara vopsită pe lângă tine, dacă încearcă să se folosească de bunătatea ta în scopuri egoiste, dacă ţi se bagă pe sub piele cu linguşeli şi minciuni doar pentru a obţine ceva de la tine.

De fapt, el vede cât de deschis eşti şi cât de dornic să oferi prietenie încât ar putea încerca să profite de bunăvoinţa ta, dar nu te laşi tu păcălit aşa de uşor!

Există acolo un feeling aparte, numai al tău, care îţi va transmite la timp să te fereşti, va suna rapid clopoţelul, ca să închizi poarta bunătăţii în faţa unor astfel de intenţii, şi astfel să rămâi în deplină siguranţă. Dacă inima îţi spune: nu – ascult-o!

Horoscop 2 iulie 2018 GEMENI

Eşti atât de optimist, de vesel, de fericit încât unii ar putea spune despre tine că eşti de-a dreptul un visător naiv care iubeşte pe toată lumea. Dar aşa eşti tu! Nu te poţi supăra azi pe nimeni, oferi necondiţionat iubire, prietenie, ajutor, fără să aştepţi nimic înapoi.

E o atitudine nevinovată, de copil care se dedică tuturor chiar şi fără să merite, dar tu continui să oferi altruist până la Dumnezeu, să te sacrifici cu dragă inimă, conştient că asta face parte din modul tău de a fi fericit.

Tu nu poţi fi azi nici egoist sau invidios, nici distant sau indiferent, ci îţi deschizi inima, braţele, uşa, poate şi portofelul, doar pentru a salva, în felul tău pe cineva. Nu contează că nu-ţi cere ajutorul: tu i-l dai oricum pe gratis!

Horoscop 2 iulie 2018 RAC

E o zi senină indiferent de vremea de afară, pentru că sufletul tău e luminos şi calm cât timp te comporţi ca un copil lipsit de griji. Reuşeşti să vezi din tot ce se petrece în jurul tău doar partea frumoasă a lucrurilor. Excelentă abordare!

De ce să te cramponezi de nimicuri, când ştii că toate au o rezolvare la final? Aşa că adu-ţi aminte de ceea ce făceai când erai mai mic, ce inocent priveai lucrurile din jurul tău, câtă încredere aveai în oameni, dar era o atitudine foarte bună pentru a trece peste toate zâmbind.

Joacă-te un pic cu lucrurile serioase, glumeşte, distrează-te, eliberează-te de limitări şi frici şi fii ca şi cum n-ai avea nicio problemă. Şi chiar nu ai nicio problemă!

Horoscop 2 iulie 2018 LEU

Vestea care soseşte azi îţi strică buna dispoziţie, dar şi planurile pe care le aveai în gând, deci trebuie să te pregăteşti pentru o schimbare bruscă. Nu-ţi convine ceea ce auzi, dar ai putea totuşi să te consolezi cu ceea ce ţi se oferă în schimb, chiar dacă nu e deloc la nivelul aşteptărilor tale.

Tot e ceva decât deloc, dar spiritul tău critic nu poate sta degeaba. Ai ceva de comentat, de criticat, judecăţile tale pot fi aspre, poate corecte şi binemeritate la urma urmei, dar ele nu vor schimba cu nimic sensul negativ în care au luat-o lucrurile. În cele din urmă, vei accepta înfrângerea.

Horoscop 2 iulie 2018 FECIOARA

Dacă porneşti acum într-o acţiune de anvergură, nu te aştepta la rezultate imediate, pentru că e cale lungă până când vor începe să se întrevadă.

Ai suficientă răbdare în bagaj, pentru că eşti conştient că este un proiect care se clădeşte lent, cu mari eforturi din partea ta. Priveşti spre viitor cu încredere pentru că eşti convins că vei ajunge la roadele visate, şi dai şi altora un bun exemplu de maturitate, arătându-le că nu viteza rezolvă totul, ci o strategie bine gândită, pas cu pas.

Citește mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel