Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horoscop, luni, 15 octombrie, 2018
WhatsApp
Horoscop.  Viaţa e o şcoală continuă pentru Scorpioni, de la care au ocazia să înveţe noi şi noi lucruri interesante. Peștii trebuie să  lupte  cu starea de apatie şi oboseală care i-a copleşit.  

Horoscop, 15 octombrie 2018, BALANȚĂ

Dacă vezi că planurile tale au ajuns într-un punct critic, nu are rost să le duci în acelaşi stil mai departe, pentru că risipeşti energia fără a ajunge la roadele visate. Piedicile de acum, starea aceasta ne derută şi neputinţă care te încearcă sunt de fapt un semnal de alarmă că trebuie să schimbi ceva în planurile tale.

O cât de mică modificare de direcţie, de ritm, de optică, poate genera mai apoi un val întreg de rezultate pozitive. Chiar dacă schimbarea pare acum minoră, aproape insesizabilă, după o vreme va genera alte şi alte schimbări de sens ca într-un final să descoperi că ai evoluat pe un cu totul alt drum decât credeai la început. Schimbă doar o cifră, doar un gând, doar un pas mai într-o parte...

Horoscop, 15 octombrie 2018, SCORPION

Viaţa e o şcoală continuă de la care ai ocazia să înveţi noi şi noi lucruri interesante. Nu se vor termina niciodată lecţiile de viaţă, deci fii mereu deschis spre poveţe înţelepte de la cei inteligenţi, de sfaturi practice de la cei bătrâni, de idei salvatoare din cărţi şi manuale.

Nu te opri deci din studiu! Azi însă a venit vremea ca şi tu să predai altora ceva din experienţa ta, pentru că inspiri maturitate, seriozitate, prestanţă, încredere şi multă lume va bate la uşa ta căutând o îndrumare. O vei oferi cu dragă inimă, pentru că ai cunoştinţe solide, bogate, bine documentate din domeniul în care eşti consultat.

Horoscop, 15 octombrie 2018, SĂGETĂTOR

Îţi sunt recunoscute talentele în domeniul comunicării, dar azi poţi excela în tot ce este legat de scris. Nimeni nu te întrece când te aşezi la computer şi scrii rapid texte din orice domeniu, dar azi parcă ţi se suflă în cască ce să scrii! E o inspiraţie divină care nici tu nu ştii de ce este alimentată, dar cuvintele vin cu o uşurinţă incredibilă.

Ai putea avea succes maxim dacă munca ta implică acest gen de comunicare, deci pune mâna şi scrie acel mesaj care te poate pune mai bine în valoare. De exemplu o lucrare scrisă sau publicată prin care te remarci în faţa lumii, sau pur şi simplu depui undeva o cerere scrisă care se va soluţiona mult mai repede, semn că ai turnat în acele cuvinte un dram de noroc. Foloseşte acest talent!

Horoscop, 15 octombrie 2018, CAPRICORN

Eşti impulsionat de un gând nou, incitant, atractiv, care devine mistuitor pentru o fire pătimaşă ca tine. Nu te laşi până nu-i dai startul şi nu-l pui pe o linie ascendentă ca apoi să-l alimentezi cu multă energie pozitivă ca să evolueze repede spre scopul propus.

Nerăbdarea creşte tocmai pentru că ai maximă încredere în acest ţel şi eşti foarte convins că vei ajunge acolo prin forţe proprii. Nimeni nu te poate opri acum din avânt, eşti mult prea montat în această direcţie şi nu te mai poţi opri până nu ajungi la capăt, la împlinirea marelui tău vis care te atrage ca un magnet irezistibil. E perfectă atitudinea aceasta de învingător convins că poate orice îşi pune în cap!

Horoscop, 15 octombrie 2018, VĂRSĂTOR

Iubirea nu înseamnă a-i cere celuilalt să se schimbe pentru a fi aşa cum îţi doreşti tu, ci să-l iubeşti aşa cum e, fără a încerca să-l transformi într-o marionetă.

Vei înţelege asta şi azi, printr-un moment care te sfătuieşte să renunţi la vise, la anumite aşteptări, poate imposibile, la un anumit standard şi să te mulţumeşti sincer cu ceea ce primeşti. Iubirea cere de multe ori renunţări şi compromisuri, dând dovadă de flexibilitate şi capacitate de adaptare la realitate. Vei vedea că vei primi mai mult decât te aştepţi dacă nu ridici ştacheta prea sus!

Horoscop, 15 octombrie 2018, PEȘTI

Luptă cu starea de apatie şi oboseală care te-a copleşit. Nu te simţi în apele tale, aşa e, te apasă emoţii negative, vini sau supărări peste care nu poţi trece, de aceea ai nevoie de ceva care să te scoată din această pasă, iar miracolul... chiar apare!

Totul e ca şi tu să profiţi de şansa care ţi se oferă şi care îţi poate abate imediat gândurile de la ceea ce te frământă. Nu sta singur în această zi şi, dacă nimeni nu te invită la o aventură, fii tu cel care mobilizează gaşca de prieteni sau familia la ceva palpitant care să vă dea tuturor chef de viaţă şi de distracţie.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel