Publicitate
Berbec – Horoscop 24 ianuarie, 2019
Cum se face că peste tot dai numai de oameni nervoşi, agitaţi, recalcitranţi, care îşi eliberează nervii exact pe tine? Nu poţi discuta cu astfel de persoane, pentru că apelează de fiecare dată la ton ridicat, la replici severe, la critici şi acuzaţii nefondate, ce tensionează inutil atmosfera. Evită să stai în compania lor, pentru că ori îţi strică ţie toată buna dispoziţie, ori te molipsesc şi pe tine de aceeaşi manieră de comunicare: nepoliticoasă, răutăcioasă, certăreaţă, or tu nu eşti aşa de obicei.
Taur – Horoscop 24 ianuarie, 2019
Ai o stare ciudată în faţa unui nou început, de parcă nu-ţi place ceea ce se prefigurează la orizont, şi te ţii cu dinţii de lucrurile pe care le cunoşti deja. Nu prea îşi place noutatea, de aceea preferi să rămâi într-o zonă cu care eşti deja familiarizat, dar va trebui totuşi să accepţi schimbarea din mers. Nu poţi sta permanent blocat într-o singură stare de lucruri, chiar dacă îţi convine de minune stabilitatea, deci fii pregătit şi pentru eventuale căi noi de mers. Şi tu te schimbi în timp, se mai ivesc şi noi direcţii, ca atare fii deschis la nou, chiar dacă cere mult de la tine.
Gemeni – Horoscop 24 ianuarie, 2019
Chiar dacă nu mai este acelaşi ritm alert de înaintare a unui plan către punctul maxim la care visezi, nu înseamnă că nu înaintează lucrurile. Ba da, doar că ceva mai lent decât ai fi dorit tu! Ca atare ai răbdare şi nu grăbi lucrurile, pentru că te afli pe parcursul unui plan care progresează lent, pas cu pas, dar neîntrerupt. Imaginează-ţi că ceea ce se naşte acum sub ochii tăi e precum o rocă ce se şlefuieşte în timp îndelungat, până ajunge la forma perfectă. De ce să sari peste etape când fiecare pas de pe parcurs contează pentru ceea ce construieşti? Răbdare, aşadar, şi continuă construcţia!
Rac – Horoscop 24 ianuarie, 2019
Stai pe gânduri, dar o faci cu imparţialitate şi realism, pentru a descoperi ce anume te ţine pe loc. Din când în când, e bună o astfel de analiză la rece pentru a înţelege ce se petrece, pentru că numai aşa îţi vei recăpăta încrederea şi siguranţa pe care îndoiala te-a cam făcut să le pierzi în ultima vreme. Faptul că ai mers o vreme ca pe gheaţă subţire, te-a determinat să-ţi pierzi încrederea în tine sau în oameni, dar acum chibzuieşti lucid şi profund şi descoperi cine era vinovat de aceste piedici: fricile tale distructive. Eşti gata să renunţi la ele?
Leu – Horoscop 24 ianuarie, 2019
Cât timp faci totul ca la carte, conform legii, ai toate motivele să aştepţi rezultate dintre cele mai bune. Orice abatere de la un regulament dictat de alţii mai presus de tine se poate solda cu amenzi de care chiar nu ai nevoie, deci încearcă să faci totul cum trebuie, cum ţi se cere şi cum e cinstit. Vei fi foarte mulţumit să obţii ceva pe căi complet legale şi pe forţe proprii, fără a te simţi cu musca pe căciulă în nicio direcţie, cei care fac totul pe căi juste vor fi apreciaţi şi mai ales recompensaţi, ca atare mergi pe drumul cel drept până la roadele meritate!
Fecioară – Horoscop 24 ianuarie, 2019
E o plăcere să munceşti, pentru că te ocupi de activităţi pe şablonul talentelor tale. Pune-le mai bine în valoare, scoate la lumină ceea ce ştii şi, mai ales, ceea ce-ţi place, pentru că sunt mari şanse ca o pasiune extra-profesională să devină, mai târziu, punctul de plecare a unui nou serviciu pentru tine. Merită să te gândeşti şi la alte direcţii în carieră, şi ce poate fi prima ţintă spre care îţi îndrepţi gândurile dacă nu pasiunile, hobbyurile şi plăcerile tale personale. Nici nu ştii cum talentul tău de a vorbi, de a scrie, de a vinde se poate transforma rapid într-o sursă de venit pe termen lung.
Citește mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News