Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Haos pe aeroportul Otopeni: „Veniți cu cel puţin 3 ore înaintea orei decolării”
WhatsApp
Compania Națională de Aeroporturi București recomandă pasagerilor care au planificate zboruri în această perioadă să vină mai devreme la aeroport, estimând că numărul călătorilor se va dubla, fapt ce ar putea duce la îngreunarea procedurilor.

„Pe fluxul de plecări sunt deschise şi operaţionale toate ghişeele de check-in, precum şi toate filtrele de control de securitate şi ghişeele de control paşapoarte. Facem apel la toți pasagerii să respecte măsurile de combatere a pandemiei de COVID-19 aplicabile în aeroport, inclusiv pe cele privind distanțarea și purtarea măștii de protecție”, se arată într-un anunț al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Totodată, administratorul aeroportului, CN Aeroporturi Bucureşti, a solicitat companiilor aeriene şi agenţilor de handling să depună, la rândul lor, eforturile necesare – în special prin asigurarea de personal suficient – pentru procesarea rapidă a pasagerilor şi asigurarea unui trafic fluent pe aeroport.

În același mesaj, CNAB cere „răbdare și înțelegere” de la pasageri în condițiile în care durata formalităților din aeroport este ”semnificativ extinsă”.

Şi pe fluxul de sosiri continuă să se înregistreze valori ridicate de trafic, similare celor dinaintea Crăciunului. 

„În consecinţă, pentru reducerea timpului de verificare a documentelor la intrarea în ţară, se menţin măsurile anunţate în zilele anterioare – suplimentarea personalului aeroportului, al DSP, dar şi al Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei, utilizarea fluxului charter pentru maximizarea capacităţii, debarcarea secvenţiată a pasagerilor la orele de vârf. Cele mai multe aeroporturi europene şi din întreaga lume se confruntă în această perioadă cu o situaţie similară, perioada Sărbătorilor de Iarnă fiind una în care, tradiţional, oamenii călătoresc mai mult”, mai precizează compania în mesajul postat pe Facebook.

Și înainte de sărbători, Aeroportul Otopeni a fost unul dintre cele mai aglomerate puncte de intrare în țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel