Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Hanibal Dumitraşcu a murit. Avea doar 54 de ani
WhatsApp
Psihologul Hanibal Dumitrașcu s-a stins din viață.

Psihologul Hanibal Dumitraşcu a murit duminică, la vârsta de 54 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. Acesta a fost adus joi cu o ambulanţă la spital. "A murit astăzi, în cursul după-amiezei. A fost adus în cursul zilei de joi, 17 mai, la spital cu o ambulanţă, pentru o afecţiune neurologică acută şi severă.

A fost internat la Terapie Intensivă după diagnosticare şi acolo a rămas până astăzi", a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silvia Nica. Hanibal Dumitraşcu avea şi alte afecţiuni. 

Psihologul s-a stins din viață pe neașteptate în doar câteva zile. Joi după-amiază i s-a făcut rău pe stradă. A fost luat de ambulanță și dus la spital. A fost operat, iar astăzi, duminică, 20 mai, s-a stins din viață. 

Cine a fost Hanibal Dumitrașcu

Hanibal Dumitrașcu avea 54 de ani, împliniți anul acesta în 9 ianuarie. S-a născut în Râmnicu Sărat, județul Buzău. 

Din anul 2006, a fost conferențiar universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, unde fusese înainte lector universitar din 1995. De asemenea, era coordonator Studii Universitare de Master, program de studii Consiliere în Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, la Universitatea București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel