Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti s-a încheiat. Viceprimar: Întreaga flotă a STB este în traseu
WhatsApp
Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.
Patru țări îndeamnă UE să stabilească o dată limită pentru noile camioane cu emisii de CO2

"Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului", a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti într-un comunicat remis AGERPRES.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioadă şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.

Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti s-a încheiat



Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată. 

Protestul STB reprezintă un moment de cotitură pentru administraţia din Bucureşti, afirmă viceprimarul Stelian Bujduveanu, după încheierea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport din Capitală.

"Avem de ales între drumul spre viitor - prin reforme şi respect faţă de cetăţeni - sau "vechea cale", în care oamenii sunt trataţi "cu spatele", iar oraşul rămâne în trecut, neputincios şi captiv al unor grupuri de interese", a scris Bujduveanu, marţi dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că "transportul public funcţionează la capacitate maximă, începând cu ora 7,00".

"Întreaga flotă a STB este în traseu, iar bucureştenii pot utiliza orice mijloc de transport în comun. Le mulţumesc vatmanilor, şoferilor de autobuze şi troleibuze care s-au întors către oameni şi au reluat activitatea - un pas important către normalitate în capitala României", precizează viceprimarul Capitalei.

Stelian Bujduveanu subliniază că "asigurarea serviciilor publice şi continuitatea lor este o obligaţie a tuturor celor care lucrează în administraţia publică, la orice nivel".

"Oricât de mare ar fi nemulţumirea, oricât de mari ar fi neajunsurile, respectul faţă de cetăţean şi nevoile oraşului sunt pe primul loc! Cine nu înţelege că lucrează pentru Bucureşti şi pentru locuitorii săi nu are ce căuta în serviciul public. (...) Cu salariaţii STB care au reluat activitatea vom continua reformarea transportului public! Cu salariaţii STB care s-au întors la muncă vom lucra pentru oameni, nu împotriva lor", susţine viceprimarul Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel