Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania taie din ajutoarele pentru migranți, pe fondul economiei tot mai slăbite 
WhatsApp
Germania a anunțat că va reduce prestațiile pentru solicitanții de azil din 2025. Guvernul anunță scăderi de până la 4%.
Foto: Freepik

Solicitanții de azil din Germania vor primi, începând din ianuarie 2025, prestații reduse, în urma măsurilor de economisire impuse de coaliția de guvernare. Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale a confirmat cifrele exacte, într-un comunicat oficial, subliniind că scăderile sunt necesare pentru a acoperi deficitul bugetar din ultimul an al perioadei legislative.

Guvernul condus de coaliția SPD, Verzi și FDP va reduce astfel prestațiile sociale acordate solicitanților de azil, în timp ce alte categorii de beneficiari rămân protejate prin reglementări de menținere a drepturilor anterioare.

Potrivit jurnalului legislativ publicat marți, 29 octombrie, suma acordată lunar solicitanților de azil pentru acoperirea nevoilor esențiale și personale va scădea cu aproximativ 4%. Astfel, adulții singuri care locuiesc în spații individuale vor primi 441 de euro pe lună, în scădere de la 460 de euro. Cuplurile și persoanele care locuiesc în locuințe colective vor primi 397 de euro, față de 413 euro în prezent.

De asemenea, pentru adulții sub 25 de ani, necasătoriți și care locuiesc cu părinții, suma va fi redusă de la 368 la 353 de euro.

Tinerii cu vârste între 14 și 17 ani vor primi 391 de euro, în loc de 408 euro, iar copiii cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani vor primi 327 de euro, în loc de 341 de euro. Pentru copiii sub șase ani, suma lunară va scădea la 299 de euro, față de 312 euro. Aceste reduceri reflectă o ajustare a ratei prestațiilor între 3,9% și 4,2%, adaptată la inflația scăzută înregistrată în trimestrul al doilea din 2024, arată cifrele publicate de Merkur.de.

Pentru ce primesc migranții bani

 

Structura prestațiilor rămâne aceeași, fiind compusă din nevoi esențiale, care includ hrana, îmbrăcămintea, cazarea, încălzirea și bunurile de uz casnic, și nevoi personale. Beneficiarii cazați în centre de primire nu vor primi fonduri suplimentare pentru locuință și energie, costurile fiind acoperite de centrele respective. Spre deosebire de solicitanții de azil, beneficiarii alocației pentru cetățeni și cei ai asistenței sociale sunt protejați printr-o reglementare specială care împiedică reducerea sumelor.

Guvernul german menționează că ajustările sunt necesare, chiar dacă cerințele standard ar fi prevăzut o reducere și pentru celelalte prestații sociale. Hubertus Heil, ministrul muncii, a declarat că, deși evoluția prețurilor din trimestrul al doilea ar fi justificat o sumă de 539 de euro pentru adulții singuri, prestația standard va rămâne la nivelul actual de 563 de euro.

În ciuda măsurilor de protecție, guvernul estimează o reducere de miliarde de euro din veniturile cetățenești pentru 2025, în încercarea de a redresa deficitul bugetar al statului german.

 

-------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel