"Există în prezent avertismente împotriva călătoriilor turistice neesenţiale în comunităţile autonome Aragon, Catalonia şi Navarra, din cauza numărului mare de noi infectări şi a măsurilor restrictive locale", explică Ministerul german de Externe pe site-ul său de internet.
"De aici rezultă o obligaţie de carantină în Germania, care poate fi evitată printr-un test COVID-19 negativ" pentru călătorii care se întorc în Germania din aceste regiuni, precizează instituţia.
Potrivit dpa, guvernul german susţine că a emis avertismentele de călătorie după ce regiunile vizate au înregistrat peste 50 de infecţii cu COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile.
Călătorii care se întorc din zone de risc vor trebui să se testeze obligatoriu la sosirea pe teritoriul Germaniei, a anunţat recent ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn. Aceste teste, gratuite, le vor fi propuse şi călătorilor care vin din ţări considerate mai sigure începând de sâmbătă.
Marţi, Ministerul de Externe german le-a recomandat călătorilor să nu se deplaseze în aceste regiuni autonome spaniole, fără a-i constrânge însă la autoizolare la revenirea în ţară.
Germania merge acum pe aceeaşi cale cu Regatul Unit, care a reintrodus duminică o perioadă de carantină de două săptămâni pentru călătorii care se întorc din Spania.
O măsură plină de consecinţe pentru cea de a doua destinaţie turistică mondială, unde britanicii, ca şi germanii, sunt prezenţi cu cele mai importante contingente de turişti.
Decizia britanică a provocat iritarea şefului guvernului spaniol Pedro Sanchez, care a calificat-o drept "neadaptată". El a estimat că unele regiuni spaniole foarte turistice precum insulele Baleare şi Insulele Canare sunt "mai sigure decât Regatul Unit".
Spania, care a raportat oficial 28.440 morţi de COVID-19, a înregistrat o creştere substanţială în ultimele două săptămâni a cazurilor noi de coronavirus.
Dacă Spania este una dintre ţările europene unde numărul de cazuri depistate în raport cu populaţia este cel mai ridicat, o recrudescenţă a numărului de contagieri s-a produs de asemenea în numeroase alte state europene, care reintroduc obligativitatea portului măştii, inclusiv în exterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News