Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lumină verde ciudată, observată pe cerul Italiei. Oamenii au sunat la 112
WhatsApp
O lumină verde misterioasă a apărut pe cerul Italiei. Cum se explică fenomenul observat pe 13 aprilie.
Ce este lumina verde care a apărut pe cerul Italiei

O lumină verde intensă a fost observată sâmbătă, 13 aprilie, în jurul orei 21:00, pe cerul Italiei, stârnind curiozitatea și uimirea martorilor din întreaga țară. Fenomenul a fost provocat de un bolid, adică un meteorit extrem de strălucitor, vizibil cu ochiul liber datorită cerului senin și a luminozității deosebite a pasajului.

În urma fenomenului, mai mulți oameni au sunat la 112, crezând că e un satelit sau chiar o rachetă.

Deși apariția unei astfel de lumini pare un eveniment rar, specialiștii precizează că mii de astfel de observații sunt înregistrate în fiecare an. În cazul de față, traseul clar și intens al bolidului a permis ca fenomenul să fie vizibil pe o arie extinsă a Italiei, atrăgând numeroase raportări din partea cetățenilor care au remarcat o dâră verde strălucitoare traversând cerul.

Culoarea pe care o capătă un bolid în timpul pătrunderii în atmosferă variază în funcție de compoziția chimică a acestuia. Astfel, nuanțele galbene sau portocalii pot indica prezența fierului sau a sodiului, în timp ce tonurile albastru-violet sau roșu pot fi generate de calciu sau de o reacție între oxigen și azot. În cazul bolidului observat în Italia, nuanța verde sugerează o concentrație ridicată de magneziu.

Lumina ciudată observată pe cerul Italiei a durat doar câteva secunde

 

Durata unui astfel de fenomen este scurtă – de regulă, doar câteva secunde, cel mult zece – însă suficientă pentru ca bolidul să lase o dâră luminoasă colorată pe cer. Această urmă, cunoscută în termeni științifici ca „tren”, este formată din molecule de aer ionizate și excitate, care rămân vizibile după trecerea meteoritului. Uneori, bolidul poate lăsa și „dâre de fum”, care nu sunt luminoase și seamănă mai degrabă cu urmele lăsate de avioane.

Fenomenul are loc atunci când fragmente de meteoriți intră în contact cu atmosfera Pământului. Particulele mai mici, provenite în general din coada cometelor sau din resturile de asteroizi, dau naștere meteoriților obișnuiți. Dacă însă aceste fragmente sunt mai mari, ele pot genera adevărate mingi de foc – sau bolizi – uneori însoțite de bubuituri puternice, asemănătoare unui tunet îndepărtat. Aceste sunete pot fi auzite chiar și la una până la trei minute după apariția bolidului.

În unele cazuri, fragmentele nu se dezintegrează complet la intrarea în atmosferă și ajung la sol. Atunci, ele sunt denumite meteoriți, iar apariția unui bolid dă adesea startul unei veritabile „vânători de resturi”. Totuși, localizarea acestor fragmente este dificilă și presupune un efort semnificativ din partea specialiștilor sau a pasionaților de astronomie.

Astronomii subliniază că, deși termenul „bolid” este folosit frecvent în spațiul public, în nomenclatura științifică nu există o clasificare clară a meteoriților în funcție de luminozitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel