„Faptul că oamenii din Gütersloh și Warendorf sunt uneori insultați iar mașinile lor zgâriate este bineînțeles inacceptabil și constituie un comportament respingător”, a declarat Steffen Seibert în cadrul unei conferințe de presă.
„Trebuie să arătăm respect și simpatie unii față de ceilalți, în special în situații dificile”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, adăugând că oricine s-ar putea trezi în aceeași situație.
Germania a reinstituit marți pentru prima oară de la izbucnirea pandemiei măsuri de restricție în Renania de Nord-Westfalia după izbucnirea unui focar major de infecții cu noul coronavirus la cel mai mare abator din Europa. Țara, văzută drept un model al gestionării pandemiei de COVID-19, a început relaxarea restricțiilor și ridicarea măsurilor de carantină în urmă cu aproximativ șapte săptămâni. Din cele 1.655 de teste realizate în rândul populației din Gütersloh doar 3 persoane au fost pozitive cu noul coronavirus, au anunțat joi autoritățile locale.
Însă mai multe landuri germane au anunțat că locuitorii din regiunile afectate de noile focare nu sunt bineveniți pe teritoriul lor. Un cuplu din Gütersloh a fost întors din drum după ce a încercat să viziteze insula Usedom din nordul Germaniei în timp ce autoritățile din Bavaria, regiunea montană din sudul țării, au afirmat că hotelurile nu vor accepta rezervări din regiunile cu risc ridicat de infectare cu coronavirus. Șeful executivului din Renania de Nord-Westfalia a sfătuit locuitorii care vor să călătorească în restul țării să se testeze pentru a demonstra că nu sunt purtători ai virusului. „Dar nu este normal ca rezidenții din Gütersloh să fie stigmatizați în mod fățiș”, a declarat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News