Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fotbaliștii străini din Ucraina s-au refugiat în România
WhatsApp
Fotbaliștii străini legitimați la Dinamo Kiev și Șahtior Donețk, însoțiți de familii, au intrat în noaptea de duminică spre luni prin Vama Albița în România, a anunțat Federația Română de Fotbal (FRF).

Conform FRF, grupul format din 42 de persoane, fotbaliștii și familiile acestora, a intrat în România la miezul nopții și a fost așteptat de autocarul echipei naționale a României, care îi va transporta la baza tricolorilor de la Mogoșoaia. Luni, aceștia vor decola spre țările natale.

„Acestea sunt momentele când solidaritatea, întrajutorarea sunt valori ale fotbalului care trec de dimensiunile sportive și intră în cele ale umanitarismului. Este modul în care noi, FRF, ne exprimăm sprijinul față de victimele acestui război sângeros din Ucraina. Vom continua să ajutăm fotbalul ucrainean să treacă peste încercări”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Fotbaliștii care au ajuns în România sunt:

DINAMO KIEV:
Carlos de Pena (Argentina)
Vitor „Vitinho” dos Santos (Brazilia)

ȘAHTIOR DONEȚK:
Junior Moraes (Brazilia)
Fernando dos Santos Pedro (Brazilia)
Pedro „Pedrinho” Victor da Silva (Brazilia)
David Neres Campos (Brazilia)
Maycon Andrade (Brazilia)
Marcos Antonio (Brazilia)
Vinicius Tobias (Brazilia)
Domilson „Dodô” Cordeiro dos Santos (Brazilia)
Ismaily Golçalves (Brazilia)
Vitor „Vitão” Eduardo da Silva (Brazilia)
Marlon Barbosa (Brazilia).

Federația Română de Fotbal a anunțat că, sâmbătă dimineața, s-a întors acasă, prin vama Siret, și Valentin Cojocaru, fotbalistul român în vârstă de 26 de ani, legitimat la FC Dnipro. Cojocaru a ajuns în țară fiind însoțit de colegi de la FC Dnipro, dar și de un jucător și antrenorul secund de la Zorya Lugansk.

De asemenea, FRF s-a aflat în contact și cu Mircea Lucescu, antrenorul de la Dinamo Kiev, acesta reușind să ajungă la București vineri seara.

„Având în vedere decizia UEFA în ceea e privește meciurile reprezentativelor naționale ale Ucrainei, faptul că acestea vor fi nevoite să dispute partidele de pe teren propriu în străinătate, Federația Română de Fotbal a informat oficial Federația de la Kiev că e dispusă să acorde tot sprijinul necesar astfel încât partidele să se poată desfășura pe teritoriul României. Decizia FRF este pe termen nelimitat, indiferent de perioada de valabilitate a hotărârii anunțate de forul de la Nyon”, a mai transmis FRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel