Raportul a fost elaborat de Comisia pentru privilegii condusă de deputați, care a analizat dacă fostul premier a indus în eroare Parlamentul. Johnson a acuzat comisia parlamentară că a încearcă să „îl alunge afară”. Într-o declarație, el a spus: „Încă nu au produs nici o fărâmă de dovezi că am indus în eroare parlamentul, în mod conștient sau imprudent”.
În dovezile prezentate comisiei în martie, Johnson a recunoscut totuși că a indus în eroare Parlamentul, dar a negat că a făcut-o intenționat. În declarația emisă după anunțul demisiei, fostul premier a spus: „Nu am mințit și cred că membrii comisiei știu asta”.
„Ei știu perfect că atunci când am vorbit în Parlament, spuneam ceea ce credeam sincer că este adevărat, și ceea ce am fost instruit să spun, ca orice alt ministru”, a spus el. Boris Johnson a spus că a revenit imediat asupra declarației și a precizat că membrii comitetului „știu asta”. El spune despre comisia de anchetă că „scopul său de la început a fost de a mă găsi vinovat, indiferent de fapte”.
„Este foarte trist să părăsesc Parlamentul – cel puțin deocamdată – dar mai presus de toate sunt nedumerit și îngrozit că sunt forțat să fac asta, nedemocratic, de o comisie condusă de parlamentarul laburist Harriet Harman, cu o părtinire atât de flagrantă”, a declarat Johnson. Demisia sa va declanșa alegeri parțiale în circumscripția sa, Uxbridge, și South Ruislip. Johnson a fost prim-ministru din iulie 2019 până în septembrie 2022 și era deputat din 2001.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News