Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Focuri de armă la frontiera României. Poliţiştii, pe urmele unor contrabandişti
WhatsApp
Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, aproximativ 8.000 pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, ce urmau să fie comercializate pe piața neagră din zonă.     
Țigări de contrabandă, trecute în România cu drona. Polițiștii au confiscat peste 11.000 de pachete

Țigările  în valoare totală de 93.483 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat.         

În data de 12 septembrie, la nivelul ServiciuluiTeritorial al Poliției de Frontieră Suceava a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, un echipaj al poliției de frontieră  a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat spre localitatea Falcău, mai multe colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii  au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au fugit în pădure. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră. La fața locului au fost descoperite 16 colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul serviciului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.990 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 93.483 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel