Întrebat în cadrul conferinței de presă de joi despre posibilitarea deschiderii mai rapide a restaurantelor sau evenimentelor pe baza testelor rapide sau PCR, premierul a spus că "nu se poate vorbi în perioada imediat următoare de a redeschide un sector sau altul în totalitate”.
"Toate propunerile vor fi discutate în acest comitet interministerial. Cred că pentru perioada imediat următoare putem să vorbim doar de teste-pilot, de evenimente-pilot, nu putem să vorbim în perioada imediat următoare de a redeschide un sector sau altul în totalitate. Dar sunt deschis tuturor propunerilor, vreau să le văd pe masa comitetului interministerial și vom lua o decizie cu toții”, a spus Cîțu.
Acesta a precizat că sunt în analiză astfel de evenimente-pilot la Teatrul Național și la Opera Națională: „Sunt câteva propuneri în acest moment la Ministerul Culturii, știu că sunt avansate discuții pentru teste-pilot pentru Teatrul Național și pentru Opera Română, vom vedea cum vor arăta în final”.
Despre renunțararea la obligativitarea purtării măștii de protecție, premierul a menționat că aceasta nu se va putea face la 1 iunie, când doar 35% din populație ar urmă se fie vaccinată.
"Trebuie să ne gândim la a renunța la mască după ce avem acea țintă de 10 milioane de cetățeni vaccinați, până atunci nu are rost să discutăm despre așa ceva”, a declarat premierul, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News