Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fetiță de 2 ani jumătate, bătută până la moarte de părinți: „A plecat să se joace acum cu îngerii” (FOTO + VIDEO)
WhatsApp
O fetiță de 2 ani și jumătate a murit duminică la spital după patru zile de agonie, în Zagreb, Croația. 
Fetiță de 2 ani jumătate, bătută până la moarte de părinți: „A plecat să se joace acum cu îngerii”

Mama, în vârstă de 24 de ani, și tatăl, în vârstă de 27 de ani, au fost arestați. Potrivit autorităților, fetița era grav rănită la cap, însă avea lovituri şi pe restul corpului, motiv pentru care doctorii au sesizat poliţia.

Cu toate eforturile medicilor de a o salva, după patru zile de agonie, micuța a murit. Duminică, în ziua de Paşte, a fost declarată decedată. 

2. Fetiță de ... (fetita-de-2-ani-jumatate--batuta-pana-la-moarte-de-parinti-prc-e2prc-80prc-9ea-plecat-sa-se-joace-acum-cu-ingeriiprc-e2prc-80prc-9d-2.jpg)

S-a dovedit că fata a murit din cauza loviturilor date de mama ei. Ea riscă acum de la 3 până la 15 ani de închisoare.

 

Youtube video image

Potrivit rechizitoriului, micuța ar fi fost abuzată între noiembrie 2020 și 31 martie 2021, în timp ce ceilalți trei copii ai cuplului, care au fost separați de părinți, se crede că au fost abuzați pentru o perioadă mai lungă de timp.

 

„A fost un copil atât de luminos”

 

Fetița a ajuns la un centru de plasament când avea doar trei luni, și a fost adoptată de o familie alături de care a crescut până la vârsta de aproape 2 ani. Părinții adoptivi ai micuței au mers la spital când era încă în viață și au putut să o vadă câteva minute.

„Am reușit să o atingem. Dacă ar fi putut să deschidă ochii să ne vadă... Dumnezeu a chemat-o la El. A plecat să se joace acum cu îngerii, căci ea însăși a fost un înger, care va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Ne-am luat rămas bun de la îngerul nostru, am atins-o pentru ultima oară. Cumva am găsit liniștea, de parcă ne-ar fi trimis un mesaj să nu mai plângem. Corpul mic pe care l-am văzut nu este corpul fetiței noastre, fața ei este de nerecunoscut. I-am arătat medicului fotografiile ei și nu-i venea să creadă că era fata noastră”, a declarat tatăl adoptiv.

 

Părinții adoptivi se întreabă de ce le-a fost luată fetiţa.

„Dacă am fi știut ... Nu am fi dat-o, chiar dacă am fi ajuns la închisoare...A fost un copil atât de luminos, deștept și inteligent”.

 

Organele fetiţei, donate unor copii din Germania și Ungaria

 

Ministrul croat al Sănătăţii a anunţat că organele fetiţei de doi ani și jumătate din Nova Gradiška vor fi donate unor copii din Germania și Ungaria.

3. Fetiță de ... (fetita-de-2-ani-jumatate--batuta-pana-la-moarte-de-parinti-prc-e2prc-80prc-9ea-plecat-sa-se-joace-acum-cu-ingeriiprc-e2prc-80prc-9d-3.jpg)

Inima și rinichii vor ajunge în Ungaria, iar ficatul va fi transplantat unui copil de 4 ani din Germania.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel