Decizia a fost luată în contextul în care culturile a peste 230.000 de producători agricoli (persoane fizice, firme sau întreprinderi familiale) au fost afectate de secetă în perioada septembrie 2023 - august 2024, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Aceştia vor putea beneficia de granturi în cuantum de 1.000 lei/ha pentru fiecare hectar calamitat. Bugetul acestei scheme de ajutor de stat este de două miliarde de lei.
"Sprijinul este de 1.000 lei pe hectar calamitat, conform proceselor-verbale de constatare a pagubelor. Beneficiază de acest sprijin orice fermier, indiferent dacă este persoană fizică, întreprindere individuală, familială sau persoană juridică, care a depus o cerere de plată la APIA şi care deţine un proces de constatare a pagubelor din care reiese că suprafaţa calamitată este de minim 30%", a spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
El a subliniat că, în premieră, sprijinul va fi acordat în anul calendaristic în care s-au produs calamităţile, având în vedere că pagubele înregistrate au fost deja centralizate.
Ministrul a precizat că Guvernul a deblocat investiţiile în sistemele de irigaţii şi că acest lucru a permis asigurarea necesarului de consum din producţia proprie.
"Datorită faptului că am crescut suprafaţa irigabilă în România şi am continuat să asigurăm apă gratuită pe canalele principale, avem producţii bune care nu numai că ne asigură securitatea alimentară, dar putem să şi exportăm cantităţi importante de cereale", a mai spus el.
A doua măsură adoptată de Guvern pentru a sprijini fermierii care au avut dificultăţi în acest an prevede posibilitatea suspendării de drept a rambursării creditelor curente şi restante cu scadenţă în anul 2024, până la data de 1 august 2025.
"Sunt două condiţii esenţiale pentru aplicarea acestei facilităţi: cel care solicită suspendarea trebuie să deţină un proces-verbal din care să reiasă că a avut un grad de calamitate de cel puţin 50%; dobânda percepută de creditor este mai mare de 2,5% plus ROBOR pentru creditele în lei şi 2% plus EURIBOR pentru creditele în valută. Ştiu că s-a creat puţină emoţie în legătură cu această măsură şi am avut întâlniri cu toţi actorii implicaţi în agricultură, de la fermieri la distribuitori, furnizori şi instituţii bancare şi de credit. Le-am explicat necesitatea acestei măsuri şi îi asigur pe toţi, încă o dată, că această măsură nu se va aplica decât în cazul celor care sunt într-adevăr în dificultate. Rolul nostru este să sprijinim fermierii să îşi continue munca, pentru că falimentele nu ajută pe nimeni, nici pe cei care oferă credite, nici pe distribuitori şi nici pe furnizori şi cu siguranţă nu ajută pe nimeni să încetinim producţia românească", a explicat Florin Barbu.
O altă ordonanţă de urgenţă adoptată miercuri vizează extinderea schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", astfel încât creditele "avantajoase" garantate de stat să poată fi accesate şi pentru plata datoriilor restante către furnizori şi distribuitorii de inputuri.
"Vorbim aici de credite garantate cu 100% de către stat, cu o dobândă de 1,95, o dobândă fixă, iar ROBOR-ul şi toate celelalte comisioane sunt achitate de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României. Sunt măsuri normale de sprijinire a fermierilor care s-au confruntat cu mari dificultăţi în ultimii ani, pentru că acest Guvern consideră că sprijinirea fermierilor este o cale sigură pentru dezvoltarea agriculturii şi stabilitatea producţiei româneşti. Vreau să vă mai transmit încă un lucru: România are un grad de autosuficienţă de 100% la produsele româneşti. Producţiile anul acesta la culturile de grâu au fost depăşite cu 1,9 milioane tone faţă de anul 2023. Practic, avem producţii necesare atât în zootehnie, în procesare, dar şi pentru export", a subliniat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News