Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Femeie, în stare critică. Spitalul nu AVEA anestezist
WhatsApp
 Femeia în vârstă de 34 de ani, în stare critică după o cezariană, a fost dusă cu elicopterul la Iași pentru că spitalul din Târgu Neamț nu avea anestezist după-masa. E a fost stabilizată de medici după o operație în care i s-a scos uterul.

Șeful Secției Obstetrică I a Materității „Cuza Vodă”, Mircea Onofriescu a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că femeia în vârstă de 34 de ani aflată în stare critică după o cezariană a fost adusă în spitalul din Iași pentru că în cel din Târgu Neamț nu era anestezist după-masa.

„Femeia a născut la 9.30, la Târgu Neamț, după cezariană s-au constatat niște modificări importante ale tensiunii. Ei nu au anestezist în cursul după-amiezii, așa că a fost trimisă la noi. Ea a făcut niște complicații pe fondul celei de a doua cezariene. S-a intervenit în urgență, cu toate cele necesare, a trebuit scos uterul, ea avea trei litri de sânge în abdomen", a declarat Mircea Onofriescu.

Femeia se află acum sub supraveghere medicală.

Femeia în vârstă de 34 de ani era în stare critică după o operație de cezariană. Ea a fost dusă, vineri, cu elicopterul din Târgu Neamț la Iași.

Potrivit unor surse medicale, femeia de 34 de ani a născut vineri dimineața prin cezariană, la Spitalul din Târgu Neamț.

După cezariană au apărut complicații, astfel că femeia a fost dusă cu elicopoterul SMURD și mai apoi cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă la Iași, la materintatea „Cuza Vodă”.

Femeia a ajuns la Iași în șoc hemorargic, iar o echipă de specialiști ai maternității ieșene au intervenit pentru a-i salva viața.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel