Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Familia unei fetițe lovită mortal de o mașină a sărit să-l bată pe șoferul vinovat. Mascații au fost chemați să intervină de urgență
WhatsApp
O fată de 6 ani care încerca să traverseze un drum național din județul Harghita a murit după ce a fost lovită de o mașină. Rudele copilului au încercat să-l agreseze pe șofer, iar la fața locului au fost chemați luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
O gravidă a murit la Spitalul Satu Mare. Medicii au apelat la mascați

IPJ Harghita a anunțat că duminică, în jurul orei 16:40, un bărbat, de 45 de ani, din Cristuru Secuiesc, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.13/A, în localitatea Ocna de Sus, a acroșat o fată de 6 ani, din localitatea Ocna de Sus, care se angajase în traversarea drumului.

În urma evenimentului, copilul a decedat. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Rudele victimei au încercat să-l agreseze pe șofer, iar polițiștii au solicitat întăriri.

„Deoarece, imediat după accident, în zonă au început să vină, în număr mare, rude ale minorei care au început să se manifeste violent, la fața locului s-au deplasat două echipe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și patrulele de poliție disponibile din localitățile învecinate, pentru a preîntâmpina o posibilă tulburare a ordinii publice”, au anunțat reprezentanții Poliției.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel