Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
EXPLICAŢIILE poliţistului care a vorbit cu Alexandra. A recunoscut că i-a spus cartierul unde se afla
WhatsApp
Vasilică Florescu, ofiţerul de la IPJ Olt care a discutat cu Alexandra Măceşanu la telefon, încearcă să se apere şi a venit cu explicaţii pentru modul în care a intervenit după apelul minorei. Acesta a recunoscut totuşi că fata i-a spus cartierul în care se află în Caracal, dar că el nu ştia despre această zonă.
Sursa foto: Facebook Alexandra Măceșanu

"Eu am vorbit decât de două ori cu Alexandra. I-am cerut indicii pentru a comunica la cei de la Caracal, ca să caute. Am cerut niște amănunte ca să le completez, să le trimitem la STS. Nu am crezut-o că nu este răpită și violată? Nu am avut nicio clipă atitudine refractară. Am văzut din atitudinea ei. Din contră, am spus că să stea liniștită că va ajunge un echipaj de poliție la ea. Am întrebat-o cum a ajuns acolo. Noi nu cunoaștem zona Caracalului. Ea a zis că a trecut pe lângă un dig și că este în Bold. Eu nu știam ce e Bold, apoi am aflat că este un cartier.

Citeşte şi: DIALOG HALUCINANT între un poliţist şi Alexandra: "Nu mai ţine linia OCUPATĂ!"

Apoi mi-a zis că stați puțin că am găsit o carte de vizită. În al doilea apel mi-a spus că nu a ajuns echipajul de poliție. I-am spus că probabil sunt pe drum. Eu am zis poliției ce mi-a comunicat Alexandra și ce a zis STS. Am comunicat la STS ce mi-a comunicat Alexandra, nu erau repere concrete, decât că a trecut pe lângă un dig și că a ajuns la Bold. Era un cartier mărginaș al Caracalului. Nu mie mi-a zis de gard, de câini, de fizionomia ăstuia. Cred că asta a vorbit cu cei de la Caracal. După ce am terminat legătura cu ea, a vorbit cu cei de la poliție din Caracal. 

Citeşte şi: PROTEST la sediul Poliţiei din Caracal. Colegii Alexandrei, în LACRIMI: "ALO, 112!"

Eu am avut două convorbiri, iar STS a avut una. Primul a fost la 11:05, al doilea nu mai știu, dar nu cred că a durat 10 minute. Nu nouă ne-a spus ”vine, vine!”, ci celor din Caracal, care au stat mai mult de vorbă cu ea.

Eu i-am spus să închidă telefonul, pentru a putea fi sunată înapoi de poliție. Așa sunt procedurile", a declarat Vasilică Florescu, de la IPJ Olt, la România TV.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel