"Au fost dispuse verificări. În cazul în care se constată că sunt persoane care se fac vinovate de neîndeplinirea unor atribuţii, cu siguranţă se vor lua măsurile legale care se impun.
Ţin să subliniez că înţelegem rolul nostru, acela de a fi alături de oameni. Tocmai de aceea nu tolerăm sub nicio formă un astfel de comportament. Rezultatul verificărilor va elucida dacă a fost sau nu o hibă în preluarea acestor apeluri.
Nu ne-am confruntat cu astfel de situaţii", a declarat Paula Enache, la emisiunea "Legile Puterii", la Realitatea TV.
Denise Rifai a întrebat-o dacă ştie câte echipaje de poliţie sunt la IPJ Vrancea, la care purtătorul de cuvânt al instituţiei a spus:
"Mă voi documenta şi voi reveni cu răspunsul".
La insistenţele jurnalistei pe acest subiect, purtătorul de cuvânt aa mai completat:
"Numărul echipajelor oscilează. (...) La zona la care ne referim, zona din care a fost efectuat apelul, era un echipaj de poliţie.
Citeşte şi: Un nou caz CARACAL, în Vrancea. AUDIO cu apelul DISPERAT al unei tinere, la 112
Vorbim de un echipaj, care deserveşte opt comune, cu suplimentare în situaţia în care avem cazuri simultane. De fiecare dată când situaţia impune, echipajele pot fi suplimentate.
Programul echipajelor din mediul rural este de 8 ore pe zi, nu vorbim de 24 din 24, în trei schimburi. Intervin prompt la fiecare solicitare", a mai spus purtătorul de cuvânt.
O fată de 18 ani, din judeţul Vrancea, a cerut ajutorul poliţiei, la 112, după ce a fost şicanată în trafic de un grup de indivizi, aflaţi în alt autovehicul. Aceştia au urmarit-o până acasă şi deşi tânăra a spus în ce pericol se află şi că aşteaptă de 45 de minute un echipaj de poliţie, dispecerul i-a dat un răspuns uluitor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News