"Am primit sute de e-mailuri, mesaje, telefoane zilele acestea în care eram rugat, avertizat, somat sau ameninţat să nu susţin certificatul verde digital săptămână aceasta în Parlamentul European. Acesta va atesta faptul că o persoană nu este purtătoarea coronavirusului. Nu pot spune dacă au fost zeci de oameni care şi-au luat din timpul lor pentru a scrie şi trimite mesajele sau au fost mesaje generate de la mai multe adrese false. Totuşi, astăzi voi lua cuvântul în plenul Parlamentului European şi voi susţine necesitatea acestui certificat. Consider că acum, când avem vaccinuri la dispoziţie, când avem teste suficiente, iar unii dintre noi au trecut prin boală, este momentul să repornim la maximum economia", a scris europarlamentarul, miercuri, pe Facebook.
El a adăugat că acest certificat "este absolut necesar" şi l-a votat "cu toată încrederea".
Vlad Botoş precizează că certificatul nu impune obligativitatea vaccinării.
"Eu susţin cu toată convingerea că vaccinarea este cea mai sigură şi mai rapidă soluţie pentru a ieşi cu totul din această pandemie, însă ştiu că sunt persoane care nu pot fi vaccinate şi nu este corect să le îngrădim dreptul la circulaţie, să le discriminăm", mai spune Botoş.
Potrivit acestuia, certificatul se va elibera celor care au trecut prin boală şi au dezvoltat imunitate naturală, "aşa încât nu se vor confrunta cu obligativitatea efectuării de teste suplimentare".
"Acest certificat ne va da tuturor libertatea de mişcare în interiorul Uniunii Europene şi în statele care aleg să recunoască valabilitatea lor. Vor putea fi citite foarte uşor, utilizând coduri de bare aşa încât va fi un instrument care ne va permite să ne reluăm viaţa. Înţeleg că lipsa de informare poate duce la teamă, însă certificatul verde digital nu urmăreşte să discrimineze, ci să ducă la finalizarea crizei de sănătate şi a crizei economice în care ne aflăm", menţionează acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News