Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare. Decizia e definitivă
WhatsApp
Elena Udrea se întoarce la închisoare. Judecătorii de la Instanța Supremă au dat, azi, decizia pe contestaţia în anulare formulată de Udrea, la decizia de condamnare în dosarul Gala Bute. Decizia definitivă din 2018 dată de Instanţa Supremă prevedea 6 ani de închisoare pentru Elena Udrea.
elena udrea condamnata

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, potrivit sentinței pronunțate de complet în sala de judecată. Decizia e definitivă. Instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

La ultimul termen al procesului Gala Bute, cel de luni, 4 aprilie, procurorul DNA pledant a susținut în fața completului, în consens cu avocații și inculpații, admiterea contestației în anulare a celor condamnați pentru corupție. 

Miercuri, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, însă, că solicită judecătorilor de la Înalta Curte să aplice decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene sau să respingă toate contestațiile în anulare formulate în procesul „Gala Bute”. 

Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel