Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ei sunt cei doi români care au sfârșit în accidentul din Grecia: Roland, Alina și cei doi copii ai lor porniseră spre România
WhatsApp
Roland și Alina S., în vârstă de 45, respectiv 48 de ani, locuiau în comuna Florești, din județul Cluj, și erau originari din Sighetu Marmației. Soții, alături de cei doi copii se întorcea acasă, din concediul în Grecia, când drumul lor s-a oprit definitiv în urma unui accident.
sursa foto: Antena 3

Roland și Alina au murit după ce mașina cu care se întorceau în România s-a izbit violent de un TIR. Tragedia rutieră s-a produs miercuri,  la scurt timp după ora 12, pe km 18 al autostrăzii Salonic-Serron.

O mașină cu numere de înmatriculare românești în care se deplasa o familie de patru membri s-a ciocnit, dintr-un motiv necunoscut, cu un TIR, scrie presa greacă. Șoferul bulgar de la volanul TIR-ului a fost reținut de autoritățile elene. 

În urma impactului, părinții de 45 și, respectiv, 48 de ani, au murit pe loc, iar cei doi copii minori, de 7 și, respectiv 10 ani au fost răniți grav.

Familie de români, implicată într-un accident grav în Grecia, pe autostrada Salonic-Serres. Părinții au murit pe loc, doi minori în stare gravă

 

Potrivit Antena3, Roland și Alina erau din Sighetu Marmației, dar locuiau în județul Cluj.

Reacţia MAE în cazul accidentului în care au murit cei doi soți români

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Consulatul General (CG) al României la Salonic, anunță că fost notificat de către poliția din Salonic cu privire la un accident rutier grav produs la data de 16 august 2023, la ieșirea din Salonic, către localitatea Liti, soldat cu decesul a doi clujeni, soț și soție, și rănirea celor doi copii ai lor.

Consulatul din Salonic a întreprins, în regim de urgență, demersuri suplimentare pentru obținerea de date și informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului.

Potrivit informațiilor obținute de către reprezentanții consulatului, accidentul s-a soldat cu patru victime, membri ai aceleiași familii, dintre care doi cetățeni români majori au decedat, iar alți doi cetățeni români minori au fost răniți, fiind transportați la o unitate medicală, pentru a beneficia de îngrijiri de specialitate.

Consulul român din cadrul oficiului consular de la Salonic s-a deplasat în regim de urgență la spitalul unde se află internați cei doi minori. În urma discuțiilor avute cu personalul medical și cu cei doi minori, a reieșit că starea acestora este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Au fost întreprinse măsurile necesare pentru informarea familiei extinse din România cu privire la accident și la consecințele sale deosebite. De asemenea, având în vedere situația celor doi minori rămași neînsoțiți pe teritoriul Republicii Elene, consulul român va efectua vizite repetate la unitatea medicală, până la sosirea membrilor de familie din România.

Ancheta autorităților elene cu privire la circumstanțele producerii accidentului este în desfășurare.

MAE informează că reprezentanții Consulatului General al României la Salonic sunt în legătură cu unitatea medicală și cu membrii de familie ai cetățenilor români decedați, în vederea acordării de sprijin celor doi minori, precum și pentru realizarea formalităților de repatriere a trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați.

Reprezentanții Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale și cu reprezentanții spitalului și acordă asistență consulară conform competențelor, inclusiv în vederea eliberării certificatelor de deces.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel