Într-un interviu pentru publicaţia La Repubblica, Gualtieri a spus că măsurile de stimulare reprezintă 0,2% din produsul intern brut (PIB). Proaspăt anunţatul pachet de stimulente vine după ce vineri a fost anunţat un alt pachet de sprijin în valoare 900 de milioane de euro destinat celor mai lovite regiuni din Italia.
Gualtieri a spus că noul proiect va include scutiri de taxe pentru companiile care au înregistrat o scădere de 25% a veniturilor, tăieri de taxe în general şi fonduri adiţionale pentru companiile private de sănătate.
„Vreau să-i asigur pe italieni că suntem conştienţi de probleme şi pericole”, a spus Gualtieri, adăugând dacă va fi nevoie de sprijin financiar adiţional, acesta va trebui să vină de la nivel european.
Partidele de opoziţie au răspuns că măsurile sunt prea limitate. Matteo Salvini, liderul principalului partid de dreapta, a cerut „cel puţin 20 de miliarde de euro” în cheltuieli bugetare suplimentare.
Italia a confirmat peste 1.100 de îmbolnăviri cu noul coronovarus din 20 februarie şi până duminică.
Ministrul italian al economiei a mai spus că este încrezător că Uniunea Europeană va accepta creşterea de 0,2% a deficitului bugetar al Italiei, adăugând că miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogroup) vor ţine la mijlocul săptămânii discuţii în acest sens.
În UE, Italia are cea mai mare datorie publică raportată la dimensiunea PIB, după Grecia. Gualtieri a afirmat că deficitul public final pe 2019 va fi de circa 1,6-1,7% din PIB faţă de ţinta iniţială de 2,2%. Datele oficiale sunt aşteptate să fie publicate luni.
Deficitul bugetar pe acest an este estimat tot la 2,2%, condiţionat de o creştere economică de 0,6%, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News