Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dosarul lui Dan Şova se va rejudeca de la ZERO. Fostul senator avea o condamnare definitivă de 3 ani de închisoare cu executare
WhatsApp
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis astăzi o contestaţie depusă de Dan Şova şi a dispus ca dosarul 'CET Govora', în care fostul senator avea o condamnare definitivă de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, să se rejudece de la zero, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind completurile specializate.

Instanţa a mai dispus ca dosarul să fie trimis la Curtea de Apel Bucureşti, deoarece Dan Şova nu mai are calitatea de senator, el fiind avocat.

Decizia a fost luată cu o majoritate de patru voturi, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul suspendării procesului şi sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Pe 3 iulie 2019, CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie.

În urma acestei decizii, toate dosarele soluţionate de completurile de 3 judecători de la Instanţa supremă, înainte de 23 ianuarie 2019, care nu au o decizie definitivă sau au o sentinţă definitivă, dar sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare, vor fi rejudecate.

Pe 20 iunie, Dan Şova primise o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul 'CET Govora', el având de plătit şi 100.000 de euro. În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

 

Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător 

 

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel