Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români afectați de prăbușirea parțială a turnului medieval din Roma. Anunțul MAE
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin intermediul Consulatului General al României la Roma (CG Roma) s-a autosesizat în urma prăbușirii parțiale, la data de 3 noiembrie 2025, a unei clădiri aflate în curs de reabilitare, situată în centrul orașului Roma, Republica Italiană. Conducerea ministerului este în contact permanent cu echipa consulară și Ambasada României la Roma.
MAE, anunț despre românii afectați de prăbușirea turnului medieval de la Roma

Reprezentanții CG Roma și Atașatul de Interne MAI au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale competente, în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii incidentului.

Autoritățile italiene prezente la fața locului au informat că un muncitor, cetățean român, a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru evaluarea stării de sănătate. În prezent, acesta se află în afara oricărui pericol.

Un al doilea cetățean român a fost afectat de prăbușirea parțială a clădirii în care lucra. Acesta este conștient și comunică cu autoritățile italiene, care fac eforturi pentru a-l extrage din zona afectată, operațiunea fiind în curs de desfășurare.

MAE precizează că un consul din cadrul CG Roma se află la locul incidentului, asigurând comunicarea cu autoritățile italiene și fiind pregătit să acorde asistență consulară, iar un alt consul din cadrul oficiului consular român s-a deplasat la unitatea medicală unde a fost transportată cea de-a doua persoană de cetățenie română.

Consulatul General al României la Roma continuă dialogul cu autoritățile locale, menținând acest subiect în atenție prioritară, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor, dacă situația va impune.

MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale CG Roma : (+39) 06.835.233.44; (+39) 06.835.233.52;

(+39) 06.835.233.58; (+39) 06.835.233.56;

(+39) 06.835.233.69; (+39) 06.835.233.71;

(+39) 06.835.233.74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului general: (+39) 345 147 3935.

Vezi și: EXCLUSIV - Muncitorul român prins sub dărâmături la Roma a fost scos teafăr. Un alt român a filmat momentul prăbușirii: "A fost panică generală"

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel