Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DNA: Șeful poliției Eforie lua șpagă de la comercianții ambulanți ca să-i lase să vândă pe plajă
WhatsApp
Cornel Gabriel Coteanu, şeful Poliţiei Eforie, este cercetat sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Cornel Gabriel Coteanu, şef al Poliţiei Eforie, judeţul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada iulie-august 2019 şi iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliţiei oraşului Eforie, cu gradul de comisar şef, Cornel Gabriel Coteanu ar fi primit în mod repetat şi periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul de a permite şi de a proteja desfăşurarea unor activităţi de comerţ clandestin în Staţiunea Eforie din judeţul Constanţa.

"Ar fi vorba de tolerarea unor activităţi de comerţ clandestin/neautorizat care să se poată desfăşura fără aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele staţiunii Eforie. Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni şi joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliţiei oraşului Eforie", spun anchetatorii.

Contravențiile, negociate ca la piață



La rândul său, arată sursa citată, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliţiei oraşului Eforie i-ar fi colectat în mod repetat de la persoanele interesate de obţinerea protecţiei pentru activităţile de comerţ clandestin. De asemenea, persoana respectivă ar fi pretins şi primit bani şi pentru presupuse informaţii despre controalele efectuate de autorităţi.

"În ziua de 10 august, Coteanu i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenţii la regimul rutier, cu sancţiunea avertismentului, măsură pe care numai instanţa de judecată o putea dispune", precizează procurorii.

DNA informează că în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august, pentru infracţiuni de dare de mită, trafic de influenţă şi evaziune fiscală.

*Notă: fotografia are doar caracter ilustrativ.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel