Luni dimineaţă, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi în dosarul Operei din Iași, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat.
După percheziţii, Beatrice Rancea a fost ridicată de poliţişti şi dusă la sediul DIICOT Iaşi pentru audieri. Acțiunile oamenilor legii au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există un conflict vechi între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată.
Procurorii susţin că, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat în Iaşi şi Bucureşti un grup infracţional organizat condus de către Beatrice Rancea, actual manager al Operei Naţionale Române din Iaşi şi fost director al Operei din Bucureşti. Potrivit anchetatorilor, scopul organizării grupului infracțional a fost cel al obținerii unor sume mari de bani din bugetul entității angajatoare pentru satisfacerea intereselor proprii și ale colaboratorilor grupării, prin folosirea, traficarea sau însușirea unei cote mari a subvențiilor oferite de stat prin Ministerul Culturii.
Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării ar fi acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile. Gruparea ar fi acționat, în diferite perioade, atât în municipiul Iași, cât și în București, activitatea infracțională din ultima perioadă fiind desfășurată pe raza municipiului Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News