Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Afganistan. Diplomat ROMÂN, UCIS într-un ATENTAT TERORIST
WhatsApp
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini.

În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.

Ministrul Ramona Mănescu a avut o convorbire telefonică cu șeful misiunii diplomatice a României la Kabul și rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar.

Ministerul Afacerilor Externe este alături de familiile colegilor noștri.

Transmitem sincere condoleanțe familiei victimei și recuperare rapidă persoanei rănite.

Precizăm că atât șeful misiunii diplomatice, cât și șeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuați într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe și cu toate autoritățile competente în vederea repatrierii trupului neînsuflețit, precum și a transferului, în condiții de siguranță, a cetățeanului român rănit.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist și reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare”, anunță MAE.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel