"Venim Acasă pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri!
Mișcarea Diasporei Unite și grupurile adiacente organizează o întâlnire, la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
Facem apel, pe această cale, către toate organizațiile care vor să participe la întâlnire, să ni se alăture.
Vor porni către România coloane organizate din: Marea Britanie, Spania, Italia, Belgia, Suedia, Luxemburg, Danemarca, Austria, Germania care au drept punct de convergență benzinăria MOL de la Szolnok, pe E60, vineri, 30 noiembrie, ora 17:00.
La ora 20:00 se intră în România prin vama Borș, urmând ca, în dimineața zilei de 1 decembrie, să fim cu toții prezenți la Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, unde ne vom întâlni cu frații noștri din România și Basarabia.
Menționăm faptul că ne întâlnim strict pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri – această întâlnire nu este un protest," se arată în mesajul publicat pe grupul Diaspora Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News