Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Declarații ȘOCANTE făcute de fiica lui Dincă: „Doi bărbați acasă la inculpat în ziua în care a dispărut Alexandra”
WhatsApp
A fost făcută publică prima declarație făcută de Daniela Dincă în fața procurorilor, mai exact pe data de 27 iulie. Aceasta susține că, în ziua în care a dispărut Alexandra Măceșanu, a trecut prin fața porții inculpatului și a văzut doi bărbați ieșind din curtea acestuia. 
Sursa foto: captură Antena 3

„Eu cu tatăl meu am avut o relație normală dintre tată și fiică, nefiind abuzată, bruscată, jignită de către părintele meu, Dincă Gheorghe. Pot să- descriu pe tatăl meu exigent puțin cu familie din motivul de a ne vrea binele și de a ne da o educație cât mai bună. Tatăl meu în 2000-2001 a plecat în Italia la muncă, ulterior, după ce a găsit de muncă, l-au însoțit frații și mama. Din 2002, de când eu am plecat la facultate în Timișoara, am păstrat cu tatăl meu o legătură telefonică, rareori ne vizitam, respectiv când tatăl meu avea concediu și se întorcea din Italia, mă vizita, și când eu aveam vacanță mă deplasam în Italia la familia mea. Eu, personal, m-am întâlnit cu tatăl meu anul trecut în cursul lunii aprilie, iar de atunci și până în prezent nu l-am mai văzut pe acesta. Cunosc că tatăl meu a lucrat în Italia în domeniul construcțiilor până în anul 2009, când s-a retras acasă, pe motive de sănătate.

Din discuțiile purtate cu mama mea, cunosc faptul că tatăl meu mai era vizitat de doi vecini, și anume numitul Vică, care locuiește la câteva case mai în față către ieșirea spre Mol Craiova, și a doua persoane despre care nu-mi amintesc momentan. Declar că în data de 24.07.2019, în jurul orelor 10.00 dimineața, eu, împreună cu fratele meu, Dincă Gheorghe Daniel, numita Diaconu Andreea, în timp ce ne aflam în autoturismul firmei unde lucrez, întorcându-ne din localitatea Dăbuleni, am trecut pe strada unde tatăl meu are domiciliul, respectiv strada Craiovei, moment în care am văzut că de la imobilul tatălui meu au ieșit două persoane de sex bărbătesc. Declar că nu am oprit să-l vizităm pe tatăl nostru și nu cunosc pe acele persoane care au ieșit din curtea tatălui meu.

În data de 26.07.2019, am fost sunată pe telefonul mobil de către o cunoștință din Caracal care mi-a spus că este poliția la imobilul tatălui meu și că a înțeles că tatăl meu ar fi omorât pe cineva, ulterior din mass-media am aflat ceea ce s-a întâmplat cu tatăl meu.

Menționez că în data de 24.07.2019, miercurea când eu am trecut pe la poarta tatălui meu și am văzut cele două persoane care ieșeau din curtea imobilului, persoana mai scundă avea în mână o pungă sau plasă de mărime medie, de culoare închisă, nefiind voluminoasă", a spus Daniela Dincă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel