Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Deținutul EVADAT din Penitenciarul Focșani a fost prins la o stână
WhatsApp
Bărbatul care a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Focșani a fost prins de polițiști după ce a atacat o femeie în propria ei casă. Victima a anunțat la 112 că a fost agresată și jefuită, iar evadatul a fost prins în scurt timp la o stână din comuna în care a avut loc incidentul. 

Potrivit polițiștilor din Vrancea, evadatul a fost prins, sâmbătă seara, la o stână din satul Petreanu, într-o zonă împădurită, greu accesibilă.

Intervenția a avut loc în urma unui apel la 112 făcut de o femeie din comuna Poiana Cristei, care a reclamat că a fost agresată în locuința sa de către un bărbat necunoscut, care i-a furat 180 de lei și a fugit.

Polițiștii deplasați la fața locului au reușit să-l găsească pe bărbat la o stână din Petreanu, un sat din comuna Poiana Cristei.

Pe urmele evadatului s-au aflat aproximativ 200 de polițiști, jandarmi și angajați ai Penitenciarului Focșani. În timpul căutărilor a fost utilizat și un elicopter care a zburat peste zonele în care polițiștii îl căutau pe evadat. Bărbatul a reușit să fugă de polițiști timp de 30 de ore, potrivit Mediafax.

Acesta a fost condamnat în 2005 la 22 de ani de închisoare, pentru că a violat şi a ucis o femeie de 74 de ani, cu probleme psihice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel