Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce NU funcţionează site-ul DEX timp de DOUĂ zile. S-a alăturat celui mai mare PROTEST
WhatsApp
Respirăm aer poluat, au apărut primele tornade, grindina loveşte din senin şi vor fi 30 de grade la final de septembrie. Toate sunt efectul schimbărilor climatice care au lovit inclusiv România.

De aceea, mii de conaţionali s-au alăturat vineri celei mai mari greve care a strâns laolaltă milioane de oameni, de pe tot globul. Militanţi, din 139 de țări, cer acțiuni urgente, care să ducă la stoparea încălzirii globale.

Porniţi în marş de la Biblioteca Naţională până la Ministerului Mediului, sute de oameni din Capitală au cerut autorităţilor să se trezească până nu este prea târziu. Bucureştiul este al şaptelea cel mai poluat oraş din Europa.

Şi DEX online s-a alăturat cauzei şi a suspendat activitatea paginii vineri şi sâmbătă

„Casa noastră arde şi noi turnam benzină pe ea cu inconştienţă. Încercam să împingem oamenii să schimbe ei stilul de viaţă dar şi să militeze”, a spus Cătălin Frâncu, fondatorul DEX online, potrivit Știrile PRO TV.

Pentru măsuri împotriva schimbările climatice au ieşit pe străzi şi cei din Iaşi, cel mai poluat oraş din ţară, dar şi timişorenii.

„Ţin la viitorul meu şi la viitorul tuturor, este şansa noastră să schimbăm ceva şi nu doar să stăm pe social media", spune un protestatar

România s-a alăturat astfel celui mai mare protest pentru protejarea mediului, inspirat de adolescentă suedeză Greta Thunberg.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel