"Sărbătorim, astăzi, Ziua Culturii Naţionale şi marcăm 169 de ani de la naşterea "omului deplin al culturii româneşti", aşa cum îl numea Constantin Noica pe Mihai Eminescu, în creaţia căruia românii îşi identifică una dintre cele mai valoroase moşteniri, împărtăşite de toate generaţiile. Ziua Culturii Naţionale invită la reflecţie asupra României şi a românismului, asupra tradiţiilor şi credinţelor noastre de care suntem mândri, pe care avem datoria să le respectăm, să le apărăm şi să le facem cunoscute în întreaga lume. Este şi un prilej să medităm la rolul fundamental al culturii în unitatea naţiunii române, în dezvoltarea societăţii şi a fiecăruia dintre noi", spune prim-ministrul în mesajul transmis de Ziua Culturii Naţionale, potrivit unui comunicat al Executivului.
Citește și: Tomac, către ministrul Culturii: Ce NAȘTE din Dăncilă, AGRAMAT este
Premierul subliniază că identitatea culturală românească a căpătat noi valenţe odată cu integrarea europeană a ţării noastre.
"Valorile culturale naţionale, cu amprenta lor, afirmând individualitatea noastră dar şi afinităţile, întregesc şi consolidează patrimoniul cultural european. Prin toate acţiunile culturale pe care România le va promova în calitate de preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene vom contribui la asigurarea armoniei şi unităţii în diversitate la nivel european şi la întărirea sentimentului de apartenenţă la marea familie europeană, cu păstrarea, totodată, a identităţii culturale a naţiunilor. Vom promova bogăţia culturală şi intelectuală a României, a românilor, veritabil tezaur naţional şi sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare", precizează Viorica Dăncilă.
La finalul mesajului, premierul adresează, în numele Guvernului, mulţumiri "românilor de pretutindeni pentru contribuţia pe care o aduc, zi de zi, la păstrarea şi afirmarea patrimoniului cultural, a valorilor şi tradiţiilor româneşti".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News