Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dan Barna: „Am crezut cu toții că după Colectiv ne-am trezit. CRIMA de la Caracal arată că NU”
WhatsApp
Președintele USR Dan Barna a tras astăzi un semnal de alarmă după crimele de la Caracal și a propus câteva măsuri pentru ca astfel de tragedie să nu se mai întâmple vreodată. 
Sursa foto: captură Antena 3

„Statul român este în faliment funcțional. În momentul de față, statul român nu mai poate să asigure cel mai minim serviciu pe care oamenii îl așteaptă de la el: siguranța cetățenilor. Și exact din această perspectivă, mesajul implicării și al schimbării este cu atât mai important. Nu mai putem continua așa!

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal nu este o situație excepțională. Nu este o întâmplare nefericită. Sunt pline inspectoratele de Poliție de șefi interimari numiți politici, mulți dintre ei fără studii. În momentul de față, absolvenții Academiei nu pot să își primească locuri pentru că nu sunt posturi sau nu este buget pentru că aceste posturi sunt ocupate de oameni numiți politic. Am ajuns să credem că se poate funcționa cu cumetri, amante, soții, nepoți, veri. 

Am ajuns în situația în care oamenii mor pentru că se blochează sisteme plătite cu milioane de euro de statul român unor firme care sunt doar ventuze de furat bani publici. Ceea ce s-a întâmplat la Caracal... simplele demiteri nu sunt suficiente. În momentul de față trebuie să înțelegem. Am crezut cu toții că după Colectiv ne-am trezit și societatea începe să funcționeze. Crima de la Caracal arată că nimic nu s-a schimbat. Și arată cât de important este să depolitizăm instituțiile publice”, a spus Dan Barna.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel