Dan Barna a votat la secția numărul 52, amenajată într-o grădiniță din orașul Sibiu. El a mers la urne alături de soție, care a votat pe liste suplimentare.
La ieșirea de la urne, Dan Barna s-a declarat optimist și bucuros că românii au înțeles care este miza acestor alegeri.
Vezi și: EXIT-POLL alegeri prezidențiale 2019, ora 10.00. ȘtiriDiaspora îți arată CIFRELE momentului
„Generația de după '89 se implică. Este un vot pentru viitor. Am venit la acest vot alături de familia mea, sunt părinții mei aici, frații mei și cei doi colegi, pentru că a fost un efort de echipă și sunt foarte optimist de rezultat. Mesajul meu e foarte simplu 'Luați-vă prietenii, colegii, familia, pe toți cei apropiați și mergeți la vot. Exprimați-vă credința dumneavoastră pentru viitorul României, oricare va fi această credință. Astăzi, ștampila aceea mică este puterea pe care o are fiecare cetățean și astăzi putem să avem România pe care noi o dorim împreună", a declarat Dan Barna, potrivit Mediafax.
Când a introdus votul în urnă, Barna a arătat spre ștampilă și a spus: "Aici e puterea cetățenilor".
La nivelul județului Sibiu sunt așteptați în 376 de secții amenajate 379.246 de persoane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News