Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Curtea Supremă, decizie pentru Liviu Dragnea: „Sunt într-o detenţie nelegală”
WhatsApp
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins, luni, contestaţia la executarea pedepsei depusă de fostul lider PSD, Liviu Dragnea. Prin aceeași decizie s-a dispus sesizarea Curții Constituționale care trebuie să se pronunțe. 

„Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva sentinţei nr. 45 din data de 30 ianuarie 2020, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 11/1/2020. (...) Cu majoritate, admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu în dosarul nr. 393/1/2020", a decis, luni, ICCJ.

Liviu Dragnea a fost audia, luni, prin videoconferinţă de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a susţine contestaţia la executare.

Însă audierea sa a fost marcată de probleme tehnice.

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu am prea înţeles mare lucru. Dânsul a susţinut, în esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală", a declarat Flavia Teodosiu, avocatul lui Dragnea.

 

Apărătorii au invocat, drept temei pentru susţinerea contestaţiei, o decizie a Curţii Costituţionale

 

La contestaţia de luni, apărătorii au invocat, drept temei pentru susţinerea contestaţiei, o decizie a Curţii Costituţionale.

„În 10 octombrie 2019 a apărut motivarea CCR care a statuat c la ICCJ nu a fost respectat articolul 29 din Legea 78 (pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, n.r) care prevedea ca toate completele de la fond să fie specializate", a explicat Flavia Teodosiu.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive. Fostul lider PSD se află încarcerat la Penitenciarul Rahova.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel