Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum se va face şcoala în Spania începând de anul viitor: "Jumătate acasă, jumătate la şcoală"
WhatsApp
Decizie inedită în Spania, pe fondul crizei de coronavirus. CUm ţara se pregăteşte să relaxeze câteva dintre măsurile de restricţie, Ministerul Educaţiei plănuieşte să înceapă noul an şcolar cu jumătate din numărul de elevi în clase.

Cu alte cuvinte, elevii ar urma să vină alternativ la şcoală câte două săptămâni, iar alte două săptămâni să stea acasă şi să urmeze cursurile online, astfel încât să nu fie mai mult de 15 elevi odată în săli, în cazul în care nu va fi descopert un vaccin în timp util.

"Jumătate acasă, jumătate la şcoală nu este o soluţie pe termen lung. Pentru că majoritatea familiilor nu reuşesc să impună copiilor un program de lucru. Ca mamă, vă spun că este foarte dificil să conving băieţelul meu de aproape 10 ani să muncească, să facă fişele pe care i le dă profesoara sau să participe la activităţile onloine pentru că pur şi simplu vede lucrul ăsta ca o vacanţă", a declarat pentru TVR1 Anca Maria Lovaszi, profesor de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Română, în Valencia.

Spaniolii încearcă să se adapteze din mers cu schimbările.

"Este ceva nou pentru noi. Va trebui să ne obişnuim cu soluţiile propuse. Tot ceea ce ne dorim pentru copiii noştri este să se întoarcă la şcoală, într-o formă sau alta, iar educaţia să fie eficientă", a declarat un cetăţean spaniol, pentru aceeaşi televiziune. 

Alţi părinţi se gândesc cum o să se descurce în zilele în care nu vor putea să stea acasă cu copiii.

"Să vedem cum o să facă asta, pentru că va fi complicat. Sunt părinţi care nu au cu cine să îşi lase copiii", a declarat un alt cetăţean spaniol, pentru TVR1. 

Potrivit aceleiaşi surse, în Madrid şi în alte comunităţi autonome, examenele se vor susţine în cursul vacanţei de vară, cu prezenţă obligatorie.

Spania, unde peste 25.000 de oameni au murit din cauza COVID-19, anunţă extinderea stării de urgenţă pentru încă două săptămâni.

Citeşte şi: Spania anunţă încă două săptămâni de stare de urgenţă. Din ce dată intră în vigoare

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel