Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum încearcă românii să prevină infecția cu noul coronavirus. Rafila, SEMNAL de ALARMĂ: E periculos!
WhatsApp
Prof. Alexandru Rafila a vorbit despre automedicația periculoasă, în timpul dezbaterii DC NEWS și DC MEDICAL „Conștientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de Covid-19”.

„Automedicația din această perioadă este la ea acasă. Ne confruntăm cu o problemă foarte serioasă pentru că, în această perioadă, fie ca profilaxie, fie ca tratament, sunt persoane care încearcă să prevină infecția cu noul coronavirus sau care au aflat că sunt infectate și folosesc fără discernământ antibiotice”, a transmis prof. Rafila, la DC NEWS.

„Consumul de azitromicină a crescut foarte mult și chiar dacă azitromicina este prevăzută ca o medicație care ar putea să fie prescrisă la unii dintre pacienții infectați, utilizarea fără discernământ și automedicația sunt foarte grave pentru că, așa cum știm, de obicei antibioticele nu sunt prescrise decât în infecțiile bacteriene, nu în cele virale. Azitromicina are un anumit efect asupra coronavirusului, a fost încercată ca terapie, dar utilizarea de masă este foarte periculoasă”, a continuat Alexandru Rafila.

Trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News, DC Medical, DC Business, DC News TV, Stiridiaspora.ro, Defenseromania.ro și Spectacola.ro în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie, a organizat DEZBATEREA ONLINE: ”Conștientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de COVID-19”. 

Youtube video image
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel