Prezent marți, la Judecătoria Sectorului 1, unde instanța decidea prelungirea controlului judiciar, Călin Georgescu a evitat din nou orice comentariu legat de Anca Alexandrescu și rezultatul ei electoral. Între susținători, bodyguarzi și întrebările insistente ale presei, ruptura dintre cei doi pare mai vizibilă ca oricând.
Întrebarea jurnaliștilor, adresată în timp ce acesta ieșea din sediul instanței, a fost întâmpinată cu o tăcere, fără cea mai mică ezitare. Așa cum a procedat în ultimele luni, Georgescu a preferat să se delimiteze complet de subiectul Anca Alexandrescu, evitând inclusiv reacțiile neutre.
Flancat de bodyguarzi și încurajat de câteva zeci de susținători, fostul prezidențiabil a părăsit rapid zona, menținând aceeași rezervă calculată care caracterizează comunicarea sa din perioada procesului.
Călin Georgescu s-a prezentat în fața instanței în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Magistrații analizau marți prelungirea măsurii controlului judiciar cu încă 60 de zile.
Tot în această zi, un magistrat de cameră preliminară urma să se pronunțe pe mai multe excepții depuse de avocații lui Georgescu, care solicită retrimiterea dosarului la Parchet.
La ieșirea din instanță, acesta a oferit singura declarație publică a zilei:
„Ca orice cetățean al României care se confruntă cu un abuz evident, nu am și nu voi avea decât o singură apărare, legea. Nădăjduiesc că se va face nu doar aplicarea ei, ci un act de justiție.”
Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General. El este acuzat că a promovat, în spațiul public, cultul unor persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Procurorii indică o formă continuată a faptelor, cu cinci acte materiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News