Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Criminala de la metrou, CONDAMNATĂ la închisoare pe VIAŢĂ
WhatsApp
Magdalena Șerban, femeia care a ucis o tânără împingând-o pe șinele de metrou, va face închisoare pe viață.  Decizia instanței este definitivă.

În 2017, Magdalena Şerban a comis teribila crimă de la metroul din Bucureşti, care a şocat toată ţara. Aceasta a omorât o tânără în staţia Dristor 1, şi a încercat să ucidă o alta în acelaşi mod. Sentinţa finală a fost dată astăzi. Magdalena Şerban a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la închisoare pe viaţă.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată în octombrie 2018 de Tribunalul Bucureşti, femeia având de plătit şi daune morale de 60.000 euro.

Magdalena Şerban a fost trimisă în judecată pentru tentativă de omor şi omor calificat, ea fiind acuzată că, pe 12 decembrie 2017, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, a împins o tânără, Alina Ciucu, spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără, Alexandra Costache, spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel