Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițiști din Craiova, AGRESAȚI de mai multe persoane. Un agent a fost lovit cu capul în față - VIDEO
WhatsApp
Mai mulți polițiști din Craiova au fost agresați de un grup de persoane în timp ce încercau să imobilizeze un șofer care consumase alcool și încercase să fugă de agenți. Un polițist a fost lovit în față și a ajuns la spital. Sindicatul Europol a prezentat pe Facebook o înregistrare a incidentului. 

Potrivit Europol, scandalul a avut loc în cartierul Popoveni din Craiova, unde polițiștii Secției 2 Poliție au urmărit un șofer care a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase. Când a ajuns în dreptul unui imobil, bărbatul urmărit a ieșit din autoturism și a încercat să sară gardul unei case. Polițiștii au reușit să îl prindă și să-l imobilizeze.

Problemele au apărut în momentul în care bărbatul și-a strigat cunoscuții, iar cei doi polițiști au fost înconjurați de zeci de persoane. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, iar un agent a fost lovit cu capul în față suferind o fractură de piramidă nazală pentru care s-au stabilit preliminar 16 zile de îngrijiri medicale, atestate de certificatul medico-legal.

„Luni noaptea, în Craiova, un nenorocit, l-a lovit cu capul în față pe un polițist pentru a scăpa din custodia agenților care l-au imobilizat pentru faptul că a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. La fața locului au ajuns toate echipajele disponibile din zonă deoarece, cunoscuții autorului, au încercat să creeze o busculadă pentru a-l scăpa din mâinile polițiștilor. Veți auzi pe fundal comentariile oamenilor, care mai de care, și tentativele acestora de a-l elibera pe bărbat. Unul dintre ei chiar strigă nervos, în timp ce trăgea de polițiști, că el vrea să intre în curte și nu poate de mașina poliției. Este dovada vie a degradării societății în care trăim și a unor comunități unde legea este pentru fraieri iar când un membru de-al lor este în pericol, sunt dispuși să recurgă la violențe pentru a-l scăpa”, scrie pe pagina de Facebook a Europol.

VIDEO

 

Șoferul a fost dus la o secție de Poliție pentru a i se întocmi actele premergătoare unui dosar penal de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și ultraj. Ulterior, procurorul a refuzat să-l rețină deoarece a considerat că bărbatul nu reprezintă un pericol social.

„Surpriza a venit din partea procurorului, care a refuzat să îl rețină pronunțându-se cu replica bine cunoscută: „agresorul nu prezintă pericol social”. Iar în antiteză, vă reamintim că un bărbat din Sighetul Marmației a fost arestat 30 de zile pentru că a trimis un fax în care aducea injurii și amenințări unui judecător”, au mai anunțat sindicaliștii de la Europol, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel