Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Copil român de 6 ani, mușcat de câine, găsit decedat lângă Constanța
WhatsApp
Un copil de șase ani din satul Cotu Văii, județul Constanța, și-a pierdut viața după ce a fost mușcat de câini.
O fetiță româncă de 4 ani a fost atacată grav de un câine în timp ce era în vacanță cu familia în Italia

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD B Chirnogeni,  un SMURD C și o ambulanță SAJ B2.
 
Copilul a fost găsit inconștient, cu multiple mușcături de la câini.

„Echipajul care a ajuns la caz (fiind vorba de un copil), a început protocolul de resuscitare. Este un caz dramatic si se fac toate manevrele posibile“, a transmis dr. Diana Claudia Tatarici, purtătorul d cuvânt al SAJ Constanța.

in păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic, iar minorul a fost declarat decedat.

Potrivit primarului Gheorghe Moldovan, minorul provenea dintr-o familie recent mutată, care locuiește la marginea localității. ”Mă duc la fața locului să văd exact ce s-a întâmplat”, a spus primarul, pentru presa locală.

UPDATE. Oficial IPJ Constanța:

„Astăzi, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost mușcat de către un câine.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân.

La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care, din nefericire, a constatat decesul copilului.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tutor împrejurărilor care au condus la acest eveniment nefericit“.

UPDATE. 14.50

Luni, 13 decembrie, în jurul orei 12:50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani a fost fost mușcat de către un câine.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că este vorba despre un câine fără stăpân, iar medicii au constatat decesul.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002, potrivit Ziua de Constanța.

”Acum am ajuns, eu veneam dinspre Constanța. Eram în dreptul localității 23 august când am fost anunțat că un copil a fost mușcat de câine. Copilul este resuscitat în salvare. Unii spun că copilul a fost mușcat în stradă, alții în curte. Poliția face cercetările de rigoare.

Copilul face parte dintr-o familie care s-a mutat de puțin timp în comună. Aproximativ un an, un an și jumătate.

În zona asta locuiesc mai puțini copiii. Copilul mușcat de câine are 6 ani și venea de la școală, din ce știu eu acum. Fratele lui mai mic spune că a fost mușcat în curte. Acum nu știm exact, a declarat primarul localității Cotiu Văii, județul Constanța. Trebui să identificăm câinii, să vedem ai cui sunt. Unul este cipat, altul nu. Atunci vom putea ști ce s-a întâmplat.

Și anul asta și anul trecut am avut cel puțin 5-6 acțiuni de castrare a câinilor, de adunarea a lor de pe stradă. Am avut o echipă de medici care au castrat câini. Cei care au mușcat câinii sunt îngrijiți, se vede că sunt ai cuiva”, a declarat primarul localității Albești, Gheorghe Moldovan, pentru sursa citată.

Vom reveni!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel