Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Copil de 3 ani, găsit înecat în râu
WhatsApp
 Un copil de 3 ani a căzut în râu și a fost luat de ape de lângă tatăl său, în județul Hunedoara. A fost căutat câteva ore și a fost găsit la miezul nopții fără suflare.

Duminică seara, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată că un copil în vârstă de 3 ani a dispărut în apa râului Cerna, în zona localității Toplița.

La fața locului s-a deplasat de urgență patrula de siguranță publică aflată în serviciu pe zona rurală, precum și o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara și s-a solicitat în regim de urgență deplasarea la fața locului a unui echipajul SMURD și a reprezentanților ISU Hunedoara, pentru căutări.

Pompierii au desfăşurat un dispozitiv de căutare a minorului cu sprijinul polițiștilor, jandarmilor și sătenilor.

Copilul, găsit înecat la miezul nopții

 

La miezul nopții, trupul micuțului a fost găsit în apa râului, la aproximativ 2 km de locul în care a dispărut.

Polițiștii au stabilit că minorul era însoţit de tatăl său când s-au deplasat pe malul râului Cerna, unde copilul a început să se joace, aruncând pietre în apă. La un moment dat, minorul s-a dezechilibrat, a căzut în apă și a fost luat de apă, tatăl neputând să îl mai salveze.

Trupul copilului a fost preluat de medicii legiști în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel