Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Controalele la toate secţiile ATI din România, în urma tragediei de la Neamţ. Sunt verificare instalaţiile şi aparatura medicală
WhatsApp
Echipe mixte ale Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor desfășura, începând de luni, 16 noiembrie, controale în toate secțiile de terapie intensivă de la nivel național pentru verificarea instalațiilor și a condițiilor de punere în funcțiune a aparaturii medicale, a anunțat Guvernul.

Decizia autorităților vine după ce, sâmbătă seara, la Spitalul Județean de Urgență Piatră Neamț a avut loc un incendiu la secția de AȚI, unde erau internați pacienți cu COVID-19. În incendiu au murit 10 persoane aflate în AȚI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alți șase pacienți internați au fost duși la Spitalul Mobil de la Lețcani, care este unitate suport COVID.

Medicul Ioan Cătălin Denciu de la Spitalul Județean Piatra Neamț, rănit în incendiu, a fost transferat, duminică, la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles, pentru tratament de specialitate. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Neamț a precizat, duminică seara, 15 noiembrie, într-un comunicat de presă, că secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatră-Neamț a fost reconfigurată în ziua incendiului, fără a fi solicitat aviz.

La rândul său, Ludovic Orban a afirmat că la Spitalul Județean de la Piatra-Neamț au fost făcute lucrări de construcții fără avizul Direcției de Sănătate Publică (DSP) și al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel