Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Condamnarea de 4 ani de închisoare a deputatei PSD Andreea Cosma, anulată de ICCJ
WhatsApp
Condamnarea de patru de închisoare primită de Andeea Cosma în dosarul „Ciuperceasca” a fost anulată de judecătorii de instanța supremă. Cazul a fost trimis spre rejudecare, conform setinței de marți a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

Andreea Cosma a fost condamnată, în decembrie 2018, de instanța supremă, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul „Ciuperceasca”. DNA Ploiești a trimis-o în judecată pentru fapte comise în 2015, când Cosma era notar.

Decizia a fost contestată, iar noul complet a dispus marți: „Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Prin aceeași decizie judecătorească s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, cu majoritate de voturi.

 

Unul dintre membrii completului a avut opinie separată

 

Unul dintre membrii completului a avut opinie separată și a cerut seisizarea CJUE şi suspendarea judecării dosarului până la soluţionarea cererii. Mai exact, judecătorul de la ICCJ ar fi vrut ca CJUE să răspundă la mai multe întrebări:

„1. Articolul 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, articolul 58 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finaţării terorismului (...) trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională a României, care să soluţioneze o excepţie procesuală care ar viza o eventuală nelegală compunere a completurilor de judecată, în raport de principiul specializării judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (neprevăzut de Constituţia României) şi să oblige o instanţă de judecată să trimită cauzele, aflate în calea de atac a apelului (devolutivă), spre rejudecare, în primul ciclu procesual la aceeaşi instanţă?

2. Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 47 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătoreşti a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme (completuri compuse din judecători în funcţie, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiţia specializării solicitată pentru a promova la secţia penală a instanţei supreme)?

3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional, care interpretează o normă inferioară Constituţiei, de organizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, normă interpretată în mod constant, în acelaşi sens, de o instanţă de judecată timp de 16 ani? 4. Conform articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Principiul liberului acces la justiţie, include specializarea judecătorilor şi înfiinţarea unor completuri specializate la o instanţă supremă?”

 

DNA a trimis-o în judecată pe Andreea Cosma în anul 2015

 

Măsura de marți a instanței supreme este definitivă.

DNA a trimis-o în judecată pe Andreea Cosma în anul 2015, pentru complicitate la abuz în serviciu, pe vremea când era notar public.

Deputatul a fost trimis în judecată, de către DNA Ploieşti, în anul 2015, în dosarul privind vânzarea la preţuri subevaluate a unor terenuri din subordinea cazărmii Ciuperceasca, ce a intrat în activul Parcului Industrial Plopeni, după schimbul de terenuri cu MApN. În acelaşi dosar, au mai fost deferiţi justiţiei fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Florin Anghelc şi un fost director al Parcului Industrial Plopeni.

DNA a precizat, la acel moment, că Andrea Cosma, notar public la momentul comiterii faptelor, ar fi înstrăinat mai multe imobile din cadrul Ciuperceasca, fără a respecta dispoziţiile legale privind achiziţiile.

 

Andreea Cosma „a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare”

 

Procurorii susţin că vânzarea terenurilor la un preţ cu mult sub valoarea lor reală a fost făcută de Dănuţ Cornea la îndemnul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova de la acea dată, Florin Serghei Anghel, care, depăşindu-şi competenţele legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea era împuternicit să vândă integral activul ”Cazarma 1375 - Ciuperceasca” către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, aşa cum era prevăzut în procedurile legale.

Conform anchetatorilor, în derularea acestor tranzacţii cei doi au fost ajutaţi de către notarul Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma, care a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova atât înainte de mandatul lui Florin Anghel, dar şi după încheierea mandatului acestuia, în 2008.

Procurorii mai spun că Andreea Cosma ”a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care S.C. Plopeni Industrial Parc S.A., a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul «Ciuperceasca», fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare «Valori de piaţă-etalon minim informativ» practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel