Testele cu antigen, rapide şi ieftine, care pot fi administrate de personal non-medical, ar urma să fie disponibile în următoarele săptămâni şi ar trebui să fie distribuite potrivit unor standarde convenite la nivel global, afirmat şeful Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATA), Alexandre de Juniac, într-un birefing de presa susţinut online.
"Nu vedem o altă soluţie care ar fi mai uşoară sau mai eficientă", a spus Juniac. Companiile aeriene, afectate grav de pandemie, presează guvernele să adopte soluţii alternative la restricţiile generalizate asupra căătoriilor, care împiedică încă redresarea traficului şi care sunt înăsprite în prezent îin Europa pe fondul revenirii la creştere a îmbolnăvirilor.
Productia acestor teste poate să fie mărită la milioane de unităţi pe zi, iar testele să fie distribuite între sfârşitul lunii octombrie şi sfărşitul anului, "contribuind la salvarea parţială a sezonului de iarnă", a declarat De Juniac.
Este nevoie de un acord global care să asigure ca rezultatele testelor efectuate la plecare sa fie acceptate în mod uniform în ţara de destinaţie. "Aceste teste ar creşte încrederea pasagerilor ca toata lumea din avion a fost testată", a adaugat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News