Episodul, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, a fost făcut cunoscut după o recenzie pe portalul de călătorii Tripadvisor și apoi a fost răspândit pe rețelele de socializare. Clienților nu le vine să creadă că o astfel de taxă există în Europa.
Totul s-a întâmplat în Gera Lario, din zona lacului Como. Clientul, în mod evident, foarte nemulțumit, a postat o fotografie a bonului fiscal cu suma suplimentară care i s-a cerut pentru operațiunea de feliere a pâinii.
Iată cum a explicat patronul acestă taxă suplimentară de 2 euro pe care a aplicat-o clientului:
„Am folosit farfurii și șervețele suplimentare," a spus acesta.
În practică, s-a comandat un toast vegetarian cu chipsuri pentru suma de 7,5 euro, iar aici s-a adăugat taxa de 2 euro pentru că a fost „împartit la jumătate” în restaurantul micuțului sat cu vedere la lac.
"Formatul de pâine prăjită se servește deja tăiat în exact două jumătăți. Eram doua persoane si am cerut toast pe care l-am fi mancat la masa in doi. Trebuie să plătim pentru că vrem să mâncăm pâinea prăjită în două farfurii, Incredibil, dar adevărat...” scrie clientul.
Patronul spune însă că dacă e nevoit să folosească două farfurii și mai multe șervețele trebuie să taxeze suplimentar, de aceea și taxa pe care clientul a găsit-o la final pe bonul fiscal.
„Dacă un client îmi cere să fac două porții de pâine prăjită, trebuie să folosesc două farfurii, două șervețele și să merg la masă cu două mâini. Este adevărat că clientul are întotdeauna dreptate, dar este la fel de adevărat că solicitările suplimentare vin cu un cost”, a răspuns managerul localului. Printre diversele comentarii de pe rețelele de socializare, unii critică suprataxa, dar alții spun că s-au simțit foarte bine în acel local în repetate rândur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News