UPDATE, 21:25
Vicepreşedintele PNL Florin Roman confirmă că Nicolae Ciucă și-a depus mandatul.
„E o decizie clară, luată și asumată de PNL. Domnia sa ne-a informat că nu a reușit să coaguleze o susținere parlamentară necesară pentru susținerea guvernului minoritar și prin urmare, în urma discuțiilor cu colegii din partid, s-a luat această decizie de depunere a mandatului însoțită de a doua decizie, și anume cea de flexibilizare a mandatului”, a precizat Florin Roman, la Antena 3.
--------------------------
Informații deocamdată pe surse arată că Nicolae Ciucă, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru formarea unui nou Guvern, a decis să se retragă și să-și depună mandatul.
Din câte se pare, Ciucă a ajuns la concluzia că nu are șanse să treacă guvernul prin parlament ca urmare a eșecului negocierilor cu toate partidele.
Biroul Executiv al PNL se reuneşte, luni seara, începând cu ora 20,00, în format de videoconferinţă pentru a discuta următorii paşi în criza guvernamentală, potrivit unor surse liberale.
Marţi, comisiile parlamentare ar trebui să-i audieze pe miniştrii propuşi în Guvernul Ciucă.
Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a anunţat, luni, că Biroul Permanent Judeţean a decis susţinerea continuării discuţiilor şi negocierilor politice pentru realizarea unei majorităţi în Parlament şi formarea unui nou Guvern.
De asemenea, el a afirmat că orice amânare a rezolvării crizei politice va genera noi probleme, care îi vor afecta pe cetăţenii României, propunerea fiind ca premierul desemnat Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News