Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciolacu și PSD vor să salveze Diaspora de la vamă: "Asta trebuia făcut"
WhatsApp
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat duminică seară, referindu-se la aglomeraţia de la frontiere, că Guvernul trebuia să facă poduri aeriene pentru a evita această situaţie, aşa cum s-a întâmplat când românii au fost "expediaţi" la sparanghel.

"Se ştia de acest val. Noi am fost în stare să scoatem oameni din carantină de la Suceava, să-i urcăm în avioane, să-i trimitem la sparanghel. Acelaşi lucru ar fi trebuit să facem pentru români şi când îi aducem în ţară. Trebuiau făcute poduri aeriene sau culoare speciale pentru intrare în ţară. Organizat din timp acest lucru, fiindcă aveau informaţii că se vor deplasa - şi să respectăm românii. Nu, am fost la fel de indolenţi, am lăsat lucrurile să meargă de la sine şi se întâmplă ce se întâmplă. Expunem oamenii.... Trebuiau organizate poduri aeriene de către Ministerul Transporturilor (...) să aducem românii în ţară la fel cum am făcut şi când a fost nevoie să-i expediem la sparanghel", a declarat Ciolacu la România TV.

Liderul PSD susţine că premierul Ludovic Orban ar fi avut informaţii cu privire la valul de români care urmează să vină în ţară "cu cel puţin 48 de ore înainte", de la statele vecine.

Sute de persoane aşteptau, duminică dimineaţă, să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, care putea fi tranzitat după o aşteptare de opt ore, din cauza aglomeraţiei, în pofida faptului că autorităţile au redeschis, sâmbătă seară, şi PTF Nădlac II.

Autorităţile au amenajat, la Nădlac I, culoare ca la aeroport, măsura fiind luată pentru a se putea menţine distanţa între oameni, în condiţiile în care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a atras atenţia că există risc de răspândire a noului coronavirus, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel